Îmbunătățim eficiența proceselor de Retail, Distribuţie și eCommerce prin intermediul automatizării
Vorbește cu un consultantAutomatizarea proceselor în domeniul Retail, Distribuție și eCommerce a devenit o necesitate în era digitală. Cu evoluția rapidă a comerțului online și creșterea exponențială a volumului de date și tranzacții, industria se confruntă cu provocări semnificative în gestionarea eficientă a operațiunilor.
Automatizarea devine un instrument vital pentru optimizarea proceselor de aprovizionare, gestionare a stocurilor, procesare a comenzilor și livrare, permițând retailerilor și distribuitorilor să își crească eficiența, să reducă erorile și să ofere o experiență de cumpărare fluidă și personalizată pentru clienți.
Automatizarea proceselor prin intermediul RPA oferă numeroase beneficii pentru comercianții cu amănuntul, de la economii de costuri până la îmbunătățirea serviciilor pentru clienți. Pot fi automatizate facturile de vânzare/cumpărare, automatizarea datelor despre stocuri, automatizare CRM/ERP şi multe altele.
Automatizarea facturilor de vânzare implică examinarea datelor comenzilor, introducerea datelor în sistemele relevante, generarea unei facturi PDF, trimiterea facturii la adresa de e-mail a destinatarului. Procesarea facturilor include și găsirea neconcordanțelor între comenzile primite și facturile generate pentru a evita problemele de conformitate.
Automatizarea facturilor de cumparare utilizează tehnologia OCR (Recunoaștere Optică a Caracterelor) si NLP (Procesare a Limbajului Natural) pentru a citi facturile primite în diferite formate (de exemplu, PDF, imagini, hârtie). De asemenea, roboţii RPA transferă informațiile extrase în baza de date a organizației, actualizează datele despre facturare şi pot genera şi trimite o nouă factură clientului.
Watch Video
Pentru a eficientiza procesul de returnare şi rambursare, angajaţii pot iniţia un flux de lucru pentru retur, activând un robot RPA pentru a efectua activitățile repetitive incluse în procesul de returnare.
Printre activităţile pe care le poate efectua un robot se numără: actualizarea bazelor de date relevante (CRM, ERP, contabilitate, etc), colectarea datelor despre client pentru emiterea rambursării (de exemplu, numărul cardului de credit, adresa de facturare), trimiterea notificărilor atât clienților, cât și angajaților din departamentul financiar cu privire la procesul de rambursare.
Watch Video
Gestionarea stocurilor necesită date precise despre depozitul comerciantului, precum numărul de produse în stoc și programările de comenzi. Aceste date sunt utilizate de comerciant pentru a urmări mișcările în depozit, pentru a prognoza cerințele și pentru a evita lipsa marfurilor în stocuri.
Roboții RPA pot gestiona datele despre stocuri prin raportarea fluxului de stocuri în mod regulat, trimiterea alertelor și notificărilor către angajații relevanți cu privire la deficiențele de stoc, automatizarea comenzilor de aprovizionare de la furnizori atunci când se detectează o deficiență şi crearea unui audit precis a tuturor mișcărilor în stocuri.
Watch Video
Utilizarea RPA pentru automatizarea sarcinilor repetitive din cadrul unui CRM crește calitatea datelor prin automatizarea actualizărilor de date, verificarea erorilor și a duplicatelor de date și asigură confidențialitatea datelor despre clienți, prevenind accesul neautorizat la datele privilegiate.
RPA poate fi, de asemenea, utilizat pentru automatizarea programării întâlnirilor de vânzări și trimiterea notificărilor angajaților și clienților, si pentru generarea de scoruri pentru clienții potenţiali bazate pe politicile comerciantului.
Watch Video
Echipele de marketing investesc mult timp în trimiterea de e-mailuri și mesaje către clienții existenți pentru a promova produsele sau campaniile comercianților. Acest proces implică crearea de e-mailuri personalizate bazate pe istoricul de achiziții al fiecărui client și trimiterea acestora către fiecare client individual.
Aceste sarcini pot fi automatizate cu ajutorul roboţilor, aceştia pot pot extrage date despre campania de marketing, cum ar fi coduri promoționale, prețuri curente și promoționale, precum și caracteristicile noului produs, și pot genera e-mailuri de campanie folosind șabloane predefinite. Roboţii pot trimite e-mailuri sau mesaje personalizate folosind numele, adresa și datele despre achizițiile anterioare ale clientului, extrase din baza de date de vânzări, pentru a anunța noua campanie a comerciantului.