Suntem o parte comercială integrată în grupul TARA Interactive.
TARA a colaborat cu clienți & parteneri de la companii din Fortune 500 până la antreprenori de start-up-uri, prezentând metodologii foarte puternice și inovatoare când vine vorba de livrare proiectelor software.
Deviza TARA pe parcursul anilor este că: Nu am încetat niciodată să credem în etica în afaceri bazată pe calitate, transparență și management orientat către client.
Unul din punctele cheie al companiilor care lucrează sub umbrela TARA este gestionarea eficientă a resurselor și proceselor. Noi nu vindem aplicații soft, ci excelăm în rezolvarea problemelor tale, indiferent că țin de identificarea nevoilor, auditarea procesului, sau de training-ul angajaților tăi.
Suntem ghidați de perseverență și de dorința de a găsi soluții personalizate pentru nevoile tale ce țin de transformarea digitală a afacerii și de interconectarea proceselor operaționale.
Ne ocupăm să îți ușurăm semnificativ treaba prin digitalizare, te ajutăm să economisești resurse financiare și de timp și să minimizezi riscul erorilor. Obținerea unui rezultat comun, într-un fel cât mai economic e obiectivul nostru principal, într-un cuvânt: sinergia.
Produsele noastre bazate pe software RPA (Robotic Process Automation) au în spate tehnologii de top și o interfață modernă și intuitivă. Utilizarea lor aduce cu sine reducerea stresului pe care antreprenorii și personalul lor îl alocă marilor activități consumatoare de timp (facturarea manuală, evidența manuală a plăților către furnizori, evidența manuală a tuturor procedurilor și a activității afacerii tale etc.)
Și pentru că suntem preocupați să te ajutăm să îți transformi afacerea în felul în care îți dorești, suntem aici să îți oferim consultanță pe tot parcursul procesului de transformare digitală, de la training de implementare, până la suport și recomandări.